Micul scriitor…

Am promis că la ultimul atelier, Micul Scriitor, din programul de dezvoltare a inteligenţei emoţionale, echipa KinderEQ va crea o poveste… ei bine, echipa s-a ţinut de cuvânt… de fapt avem să vă împărtăşim mai multe poveşti, dar hai…. să le luăm pe rând:

Sfadă-ntre emoţii…

Într-o zi mai multe emoţii şi sentimente s-au strâns sub umbra răcoroasă a unui nuc bătrân şi  înţelept ca să se cunoască mai bine şi să-şi aleagă un primar care să le conducă…


Leave a comment

Cum îi poţi spune “te iubesc” copilului tău…

Nu e uşor să recunoaştem, însă de multe ori greşim faţă de copiii noştri, conştient sau inconştient, mai grav sau mai puţin grav… de multe ori ne pare rău când ne dăm seama că am reacţionat impulsiv, înainte să gândim, să reflectăm, că am criticat prea aspru şi în public atunci când poate nu era cazul, că am lăudat şi încurajat prea puţin, că nu am preţuit cum se cuvine momentele petrecute cu copiii, că am spus cuvinte grele, care poate l-au marcat pe copilul nostru, în aceeasi măsură în care ne-au marcat anumite cuvinte aruncate de părinţii noştri la supărare; de multe ori ne gândim, la ce am putea face pentru a repara greşelile de părinte, măcar pe acelea pe care le conştientizăm, la un moment dat. V-aţi întrebat vreodată dacă există vreun burete magic cu care putem şterge o amintire tristă, o senzaţie neplăcută, o emoţie negativă, neconsolarea, critica,  vorbele sau ţipetele aruncate copilului nostru la mânie? Un burete cu care să putem şterge amprentele pe care depresiile, angoasele, stresul, frustrările noastre îl lasă în psihicul copiilor noştri? Eu da şi chiar l-am căutat… însă din păcate nu există un astfel de burete, dacă ar fi existat, cu siguranţă părinţii noştri l-ar fi folosit şi ei în educaţia noastră şi ne-ar fi scăpat de multe probleme pe care acum le cărăm cu noi, ca un bagaj moştenit din stramoşi, şi pe care din păcate am fost învăţaţi să îl dăm mai departe, şi copiilor noştri. Şi totusi, ceva există… după mai multe cautari l-am găsit în cele din urmă la psihologul Augusto Cury, în a sa teorie a inteligenţei multifocale, o platformă care încorporeaza mai multe teorii, printre care teoria Eului ca autor al propriei istorii şi cea a ferestrelor memoriei, precum şi în tehnicile programării neurolingvistice, cum este Reimprinting.


Leave a comment

Programul KinderEQ

În atelierele de până acum din programul de dezvoltare a inteligenţei emoţionale şi sociale KinderEQ, prin conştientizarea şi exprimarea emoţiilor, precum şi prin dezvoltarea vocabularului asociat emoţiilor am parcus prima etapă în construirea unei personalităţi inteligente, reflexive si conştiente. Învăţându-i pe copii să-şi înţeleagă şi să-şi exteriorizeze emoţiile, să călătorească în interiorul fiinţei lor prin introspecţie, întrebări, dialog, putem influenţa multe aspecte ale dezvoltării şi succesului lor în viaţă. Limbajul emoţiilor poate fi învăţat la orice vârstă, însă la fel ca în cazul însuşirii unei limbi străine, vorbitorii cei mai fluenţi sunt cei care au învăţat limba respectivă încă de mici.

Leave a comment

Lecţia libertăţii şi iubirii de sine

Copilul meu mi-a spus cuprinzându-mă cu mâinile de după gât:

-   Mami, te iubesc mai mult decât tine!

-  De ce mă iubeşti aşa mult? l-am întrebat.

-  Pentru că tu mă iubeşti…

M-au trecut fiorii pentru sinceritatea vorbelor şi am realizat, în acel moment, că nu era nimic egoist în asta. Dimpotrivă, iubirea dintre părinte şi copil, nu face decât să se supună legii reflexiei luminii, care spune că unghiul de incidenţă este egal cu unghiul de reflexie, reflexia fiind acel fenomen de întoarcere a luminii, în cazul nostru a iubirii, în mediul din care a venit, atunci când întâlneşte o suprafaţă de separare a două medii, mama şi copilul. Iubirea noastră pentru copiii noştri este una şi aceeaşi cu iubirea lor pentru noi.


Leave a comment

În Cutiuţa cu emoţii…

La atelierul de duminică, Cutiuţa cu emoţii, am deschis “cartea emoţiilor”, astfel ca micilor participanţi la programul de dezvoltare a inteligenţei emoţionale şi sociale KinderEQ, de la grupa I (pentru 5-7 ani) să nu le mai fie, de acum încolo, greu să exprime ceea ce simt, şi de asemenea să le fie mai uşor să  recunoască şi să înţeleagă emoţiilor celorlalţi, dezvoltându-şi empatia. Să fie capabili să perceapă şi să înţeleagă emoţiile proprii şi ale celorlalţi, ar putea avea un rol important în succesul copiilor noştri pe plan social, pentru că vor şti cum să răspundă la propriile lor reacţii, precum şi la reacţiile celor din jur, cum să creeze sau să menţină relaţiile pe termen lung.


Leave a comment

O floare roz cu tulpină albastră…

Aceasta este o poveste cu un băieţel, care într-un fel spune şi povestea noastra… povestea KinderAlegria

Vă aşteptăm cu drag la atelierul Lădiţa cu unelte să  o transformăm în realitate împreună cu voi, şi să creăm flori roz cu tulpini albastre şi inimi verzi cu pete galbene:-)

Leave a comment

Părinte bun, părinte inteligent…

Sunt părinte şi ca mulţi dintre părinţi, am acelaşi vis: de a-i creşte pe copiii mei fericiţi, puternici, sănătoşi şi înţelepţi… Sau măcar de a le crea spaţiul propice pentru ca fericirea, bucuria, echilibrul şi înţelepciunea să se imprime în caracterul şi personalitatea lor. Împărtăşesc ideile lui Augusto Cury prin care “a educa înseamnă a te ocupa de cea mai frumoasă şi mai complexă arta- aceea a inteligenţei; a educa înseamnă a crede în viaţă, chiar dacă vărsăm lacrimi; a educa înseamnă a avea speranţa în viitor, chiar daca tinerii ne decepţionează în prezent; a educa înseamnă a semna cu înţelepciune şi a culege cu răbdare; a educa înseamnă a fi un căutator care caută comorile inimilor”.


Leave a comment

Povestea Ciocolatei…

ciocolaterieDe data aceasta am aflat-o chiar acolo, la ea acasă, când sâmbătă dimineaţa am trecut pragul cu toţii, de la mic la mare, în lumea ciocolatei, făcută din ingrediente proaspete şi gustoase. Heidi Chocoworld este magazinul concept al fabricii Heidi Chocolat, un adevărat portal către lumea magică a ciocolatei, în care au loc ateliere de creaţie unde afli secretele reţetei celui mai îndrăgit aliment de pe planetă şi unde poţi chiar tu să fii micul creator al unei tablete de ciocolata, fie ea albă, amăruie sau cu lapte…

Povestea Ciocolatei

Primul pas a fost costumarea, în haine speciale, pentru că se lucrează într-un adevărat laborator în care ordinea şi curăţenia sunt la ele acasă. Apoi am văzut cum arată o păstaie în care sunt între 25-40 de seminţe, am mirosit, gustat şi aflat că sunt diverse tipuri de boabe de cacao iar cele mai cunoscute și utilizate sunt semintele arborelui Theobroma cacao, originar din America Centrală și de Sud…


Leave a comment