Inteligentele multiple

Sunt părinte şi ca mulţi dintre părinţi, am acelaşi vis: de a-i face pe copiii mei fericiţi, puternici, sănătoşi şi înţelepţi… Sau măcar de a le crea spaţiul propice pentru ca fericirea, independenţa, echilibrul şi înţelepciunea să se imprime în caracterul şi personalitatea lor. Consider că adevăratele valori sunt: intuiţia, blîndeţea, simpatia, puterea de concentrare, înţelegerea, empatia şi împărtăşesc ideile lui Augusto Cury prin care “a educa înseamnă a te ocupa de cea mai frumoasă şi mai complexă arta- aceea a inteligenţei; a educa înseamnă a crede în viaţă, chiar dacă vărsăm lacrimi; a educa înseamnă a avea speranţa în viitor, chiar daca tinerii ne decepţionează în prezent; a educa înseamnă a semna cu înţelepciune şi a culege cu răbdare; a educa înseamnă a fi un căutator care caută comorile inimilor”.

Inteligenţele multiple:

Sunt părinte şi am ales să introduc în educaţia copiilor mei teoria inteligenţelor multiple (IM), concepută de profesorul şi psihologul de la Universitatea Harvard, dr. Howard Gardner. Teoria IM spune că există opt tipuri diferite de inteligenţă, fiecare din aceste tipuri de inteligenţă putând fi descris prin anumite trăsături, activităţi, pasiuni:

  • inteligenţa logico-matematică
  • inteligenta verbală (lingvistică)
  • inteligenţa muzicală
  • inteligenţa vizuală(spaţială)
  • inteligenţa mişcării (kinestezică)
  • inteligenta socială (interpersonală)
  • inteligenţa personală (intrapersonală)
  • inteligenţa naturii (naturalistă)

Cateva idei de reţinut…

din cartea “eşti mai inteligent decât crezi”, dr. Thomas Armstrong, pe care v-o recomand cu căldură:

  • toate cele opt tipuri de inteligenţă sunt diferite, dar în aceeaşi măsură egale: nici un tip de inteligenţă nu e mai important decât altul şi în lumea de azi exemplele de oameni de succes care erau ultimii la şcoală şi au ajuns printre primii în lumea afacerilor, sunt din ce în ce mai numeroase.
  • nu contează ce abilitate ai într-un anumit tip de inteligenţă, poţi să o amplifici, să o dezvolţi (de exemplu participând la programul educativ KinderEQ)
  • poate că ştii deja la ce eşti cel mai bun, însă nu înseamnă că nu le poţi dezvolta şi pe celelalte într-o măsură mai mare sau mai mică
  • diferitele tipuri de inteligenţă lucrează împreună în aproape tot ceea ce faci: de exemplu, să devii un actor strălucit presupune să ai atât inteligenţa sociala si personală, cât şi inteligenţa verbală şi vizuală.

Încurajându-le pasiunile, descoperindu-le talentele, învăţând să se înţeleagă mai bine pe ei înşişi şi pe cei din jur şi să interacţioneze mai bine cu ei- fie ca e vorba de fraţi, surori, părinţi, prieteni, colegi, profesori- toate acestea îi vor ajuta mult mai mult în viaţă decât încurajându-le goana după note, după o competiţie care nu duce nicăieri sau solicindu-le timpul, şi aşa destul de scurt pe care îl au ca să se bucurie de copilărie, cu meditaţii peste meditaţii, concursuri şi olimpiade, pentru a demonstra cuiva, “că este cel mai bun din clasă”.

Viitorul aparţine… lui EQ:

poate deja ştim cu toţii acest lucru, însă de fiecare dată uităm atunci când ne supărăm pe copilul nostru că nu a luat locul I la olimpiada X, sau nota maximă la materia Y. De aceea revin din nou cu ideea că deşi mulţi dintre noi avem diplome echivalente ca valoare, de fapt avem diplome peste diplome, adunate în ani grei de studiu şi muncă, majoritatea se tîrăşte în slujbe umile, transformaţi în maşini de muncit şi ascultat ordine şi critici,  în timp ce alţii fac salturi impresionante în drumul lor către succes. Cum explicăm faptul că unii dintre noi care dovedeam în copilărie o inteligenţă vie, promiteam foarte mult şi eram lăudaţi de profesori şi părinţi, am eşuat pînă la urmă în mediocritate, iar alţii, care nu se distingeau prin nimic deosebit, au reuşit în viaţă? De ce sînt cupluri care se ceartă şi apoi se despart, şi perechi care, deşi se mai confruntă cu tensiuni, nu se destramă şi chiar sunt fericite? Un răspuns pertinent se bazează pe faptul că noi “decidem şi gîndim sub influenţa sentimentelor”, după cum spune Daniel Goleman, psihologul de la Harvard care a transformat inteligenţa emoţională într-un instrument accesibil şi util tuturor oamenilor, chiar şi pentru cei fără nici o pregătire psihologică. Aşa am aflat că adevărata măsură a inteligenţei nu este I.Q., ci E.Q., coeficientul emoţional. “Marea revoluţie a anilor 2000 constă în revanşa sentimentelor asupra inteligenţei”, ne asigură Daniel Goleman în cartea sa celebră deja în toată lumea, “Emotional Intelligence”.
În prezent, cînd ne referim la inteligenţă, înţelegem cel puţin două lucruri:

  • intelectul (IQ) şi
  • inteligenţa emoţională (EQ).

“În mod tradiţional, puterea creierului este dată de IQ, însă cu cît lumea devine mai complexă, inteligenţa emoţională trece pe primul plan” (Daniel Goleman).
O persoană inteligentă emoţional este abilitată în patru domenii: identificarea emoţiilor, înţelegerea emoţiilor, reglarea emoţiilor şi folosirea emoţiilor iar programul KinderEQ de dezvoltare a inteligenţei emoţionale este construit pe baza acestor 4 piloni, susţinuţi apoi de tehnicile de programare neurolingvistică.
În viziunea lui Daniel Goleman (1998), inteligenţa emoţională este formată din cinci factori: cunoaşterea propriilor emoţii, managementul emoţiilor, motivare, recunoaşterea emoţiilor la alţii (empatie) şi relaţiile interpersonale.
Iată o comparaţie între IQ şi EQ care vă va oferi o privire de ansamblu:

Intelectul – IQ (capul)

  • ne ajută să facem socoteli;
  • ne ajută să procesăm informaţii;
  • se bazează pe logică;
  • ne ajută să rezolvăm probleme;
  • ne ajută să reuşim la şcoală;
  • în decursul vieţii IQ-ul este relativ constant;

Inteligenţa emoţională – EQ (inima)

  • ne ajută să ne înţelegem pe noi înşine şi să ne motivăm;
  • ne ajută să luăm decizii (fără emoţii nu poate fi luată nici o decizie);
  • ne ajută să comunicăm şi să ne înţelegem mai bine cu alţi oameni şi să construim relaţii puternice, care durează;
  • ne ajută să ne transformăm;
  • ne ajută să învăţăm din experienţă;
  • ne ajută să fim creativi;
  • ne ajută să reuşim la locul de muncă şi în viaţă.

Dezavantajele intelectului

  • funcţionează bine doar cînd sîntem calmi;
  • funcţionează încet, sau în orice caz mai încet decît inteligenţa emoţională; din această cauză nu ne putem baza pe IQ atunci cînd ne aflăm în situaţii critice sau cînd trebuie să luam rapid decizii;
  • este un predictor slab al succesului nostru în viaţă; (însă un bun predictor al succesului nostru în şcoala tradiţională);
  • rămîne relativ constant toata viaţa.

Avantajele inimii

  • funcţionează bine în orice situaţie;
  • functionează rapid, sau în orice caz mai repede decît IQ-ul; din această cauză ne putem baza pe EQ cînd ne aflăm în situaţii critice sau cînd trebuie să luăm rapid decizii;
  • este un predictor puternic al succesului nostru în viaţă;
  • poate creşte, chiar foarte mult.

Iată un exemplu dat de Robert Stenberg, care ilustrează diferenţa dintre intelect şi inteligenţa emoţională: doi copii se plimbau printr-o pădure. Unul din ei era foarte bun la învăţătură, premiant, foarte apreciat de adulţi (IQ). Celălalt era un şmecheraş, slab la învăţătură, dar foarte descurcăreţ în viaţa de zi cu zi (una din caracteristicile persoanelor inteligente emoţional). Celor doi copii le iese un urs în faţă. Primul face repede nişte calcule şi ajunge dezamăgit la concluzia că nu poate scăpa cu fuga din faţa ursului. Celălalt, foarte calm, se apleacă, îşi verifică pantofii şi îşi strînge mai bine şireturile. Primul, foarte trist, îi spune că a facut calcule şi nu au nici o şansă să scape de urs dacă o iau la fugă. Cel de-al doilea îi răspunde, cu acelaşi calm: “Te-nşeli! Tot ce trebuie să fac este să fiu cu un pas înaintea ta.” (păstrarea calmului şi mintea limpede în situaţii critice, sînt alte două caracteristici ale persoanelor inteligente emoţional).
Bell Labs, Centrul de cercetare pentru înalta tehnologie al lui A.T.&T., gigantul telecomunicaţiilor din SUA, a apelat la Goleman pentru a testa angajaţii care se dovediseră foarte eficienţi. Rezultatul: cei mai valoroşi cercetători nu aveau un I.Q. foarte ridicat sau diplome dintre cele mai prestigioase. Erau însă persoane foarte echilibrate din punct de vedere emoţional, capabile să facă faţă cu succes momentelor de criză.
Cercetarile au arătat că succesul nostru la locul de muncă sau în viaţă depinde 80% de inteligenţa emoţională şi doar 20% de intelect. În cazul liderilor, inteligenţa emoţională contribuie cu pînă la 90% la succes. Asta nu înseamnă că rolul IQ-ului trebuie neglijat. IQ-ul continuă să fie important, dar nu cel mai important. Creierul omului, înainte de toate, este făcut ca să iubească şi să-şi exprime toată paleta de emoţii.
De altfel, viaţa şi experienţa fiecărui individ arată că, spre deosebire de IQ, care nu se schimbă mai deloc după adolescenţă, inteligenţa emoţională este, în mare parte, învăţată şi dezvoltată pe măsură ce înaintăm în vîrstă şi învăţăm să cunoaştem emoţiile şi sentimentele şi să le utilizam pozitiv.

Şi nu uitati,…

“În şcoala vieţii, notele mici ne ajută mai mult decât notele mari. Greşeala poate genera, în anumite situaţii, o experienţă mai bogată decât reuşita” (A. Cury)