100 de lucruri care imi plac la copilul meu… si la mine…

Când suntem părinți avem ocazia de a vedea cum copiii noştri trec prin toate încercările, stările, conflictele din viața de copil. De a le auzi strigătele de bucurie și de încredere sau de a le mângâia tristeţea și descurajarea din unele momente. Multi dintre părinți și-au asumat rolul de”coach”, îndrumându-și copiii să caute și să descopere alternative și solutii în orice situatie dificilă s-ar afla. Si mai ales să-și construiasca, pas cu pas, încrederea. Încrederea în cine este și în ceea ce face. Iar încrederea se poate învăţa și construi la orice vârstă. Oamenii încrezători arată, vorbesc, se simt diferit și, mai ales, se diferenţiază de ceilalţi. Îi ascultăm cu atenţie când spun ceva, facem ceea ce ne cer, îi modelăm mai mult sau mai puţin inconştient și le remarcăm prezența.

Parinţii au nevoie de încredere ca să îşi disciplineze într-un mod cât mai echilibrat copiii iar copiii au nevoie să înveţe “încrederea” de la părinţii lor, de aceea prima întrebare ar fi: “Eşti un model pentru copilul tău în privinţa încrederii și a stimei de sine?”

În caruselul în care ne trăim viața, mulţi dintre noi acordăm atenţie și importanţă “încrederii” doar atunci când simţim că nu (mai) există. Observăm absenţa, mai degrabă decât prezenţa, aşa cum de multe ori conştientizăm doar intunericul și devenim incapabili să vedem “lumina”.  “Penalizăm” pe loc și fără nici un efort defectele, slăbiciunile, greşelile copiilor noştri, precum și ale noastre, în schimb ne este extrem de greu să scoatem la lumină ce este bun și frumos în noi și în cei din jurul nostru.

Dacă ai primi un task mai puţin obisnuit, să zicem că ar suna aşa: “scrie 100 de lucruri care îţi plac sau le iubeşti la copilul tău, nu înainte de a scrie 100 de lucruri care îţi plac/pe care le iubeşti la tine”. Ce ai scrie?

Ce ţi-ar veni mai întâi în minte: ce îţi place sau ce nu îţi place la tine și la copilul tău?

Eu am făcut, într-un final, însă cu mare chin și mare vai, ambele exerciţii. Si partea cea mai grea a fost să alung din minte lucrurile care nu îmi plac sau pe care le urăsc. Cum am făcut acest lucru și cum arată listele cu “cele 100 de lucruri”, voi avea plăcerea să vă povestesc la următorul workshop cu părinţii.

Ideea este că, cu cât ne concentrăm mai mult atenţia asupra unor lucruri, cu atât mai uşor şi mai repede vom “vedea”  acele lucruri și cu atât mai mult le vom experimenta. De exemplu, cu cât vei observa mai multe semne ale lipsei de încredere în copilul tău sau chiar în tine insuti, cu atât mai intens vei trăi “neîncrederea” și consecintele ei și vei avea senzaţia că o întâlneşti pretutindeni. Cu cât ne vom focusa mai mult pe greşeli, slăbiciuni, defecte, cu atât mai multe ocazii se vor ivi pentru a le valida, penaliza, remarca. Şi ne va fi din ce în ce mai greu să “distingem” calităţile, punctele forte, atuurile, talentele din noi și din ceilalti pentru ca apoi să le validăm şi să le exprimăm. Când vom reuşi să vedem la noi mai mult realizările decât nerealizările, vom şti că ne-am “realizat”, sau cu alte cuvinte,  “ daca vei căuta un anumit lucru , numai pe acela îl vei putea vreodată găsi.”  Robert Flaherty

Ce iubim la copiii noştri, ce iubim în noi înşine, în cei din jurul nostru? Are copilul meu convingerea că e capabil să invete lucruri noi, dificile, că se poate descurca în orice situaţie? Că are abilitatea de a discuta și relaţiona cu oricine? Că poate să îşi exprime sentimentele fără a se teme că se face de râs în faţa celorlalţi? Că poate să înveţe oricând din greşeli,  asumându-și consecinţele ? Crede copilul meu că se poate accepta și preţui aşa cum este? Că are multe talente pe care le poate transforma în pasiuni, vocaţie sau stil de viață?

Şi o ultimă întrebare: “cum arăţi în acest moment?” Dacă cineva s-ar întâlni cu tine chiar acum, ce impresie i-ai da? Ştii că atunci când ai încredere în tine, ai  o anumită postură, te îmbraci într-un anumit fel, eşti calm, echilibrat, nu gesticulezi agresiv, te uiţi în ochii oamenilor într-un mod relaxat, plăcut, și mai ales zâmbeşti.  Uită-te din nou la tine din poziţia unui observator care îţi surâde: “cum arăţi în acest moment?”

This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Comments are closed.